INFORMAȚII PRIVIND SIMULAREA EVALUĂRII NAȚIONALE, AN ȘCOLAR 2025-2026
Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
- 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
- 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
- 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor
În ziua examenului, elevii trebuie să fie prezenți în săli până la ora 8:30, iar probele încep la 9:00. Timpul alocat pentru redactarea lucrărilor este de 2 ore pentru Evaluarea Națională (după completarea casetei de identificare).
Elevii sunt primiți și aşezaţi în bănci; repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceştia să fie așezati câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul unității de învăţământ/centrului de examen.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat completarea casetei de identificare din broșura cu subiecte.”
Elevii de clasa a VIII-a primesc subiecte tip broșură și au posibilitatea să solicite pagini suplimentare, care sunt capsate de către profesorii asistenți la predarea lucrării, lucrarea finală ajungând să aibă cinci capse pe lateral. Fiind subiect tip broșură, pe care elevii scriu rezolvările, acestea nu pot fi luate de elevi la încheierea probei.
Dacă vor să corecteze un răspuns pe care îl consideră greșit, pentru itemii de tip grilă sau întrebările cu răspuns scurt, elevii trebuie să urmeze instrucțiuni specifice:
La proba de limba şi literatura română şi la proba de limba și literatura maternă, un răspuns încercuit în cadrul itemilor de tip-grilă poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală şi încercuirea altui răspuns considerat corect. De asemenea, un răspuns care constă în marcarea cu „X” a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului „X” şi marcarea cu „X” a răspunsului considerat corect.”
La proba de limba si literatura română şi la proba de limba şi literatura maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, prevede procedura. În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular.
Corectarea greșelilor generale în lucrare: dacă un elev face o greșeală în timpul redactării lucrării la orice probă, acesta trebuie să respecte regula de bază: „Elevii care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală și completează, alături, răspunsul considerat corect”
La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al Il-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală şi încercuirea altui răspuns considerat corect.
În situația în care elevul revine asupra răspunsului selectat/încercuit inițial și consideră ca fiind corectă o altă variantă, aceasta va fi scrisă în rubrica/celula dedicată punctajului atribuit itemului, aflată lângă zona cu cele patru variante de răspuns.”
La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură şi completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.”
Tag:Noutati
